Azi, 2 noiembrie 2017
Am atatea ganduri si nu stiu cum sa mi le pun in cuvinte. Chipul tau imi starneste inspiratia si ma chinui sa trec peste durerea trecutului pentru a-mi scrie sentimentele in propozitii,randuri,paragrafe. Au trecut zile,nopti,luni si anotimpuri,iar eu inca stau cu gandul la tine, in mintea mea este un conflict interior intre frica ca nu te voi uita niciodata si frica ca o voi face. Stiu ca nu te gandesti la mine si asta ma doare,stiu ca ar trebui sa te uit si totusi am o farama de speranta. Speranta ca vei realiza ca meritam sa ne dai o sansa. Poate asa a fost sa fie sau poate ca nu, poate ar trebui sa lupt sau poate nu... Atatea intrebari si nimic precis. Aceasta propozitie ma duce cu gandul la tine, de faptul ca nu stiai niciodata nimic concret,iar eu incercam precum un om nebun sa te descurc. As vrea sa ne scriu amintirile in fraze,dar nu stiu cum. Au fost atatea,dar totusi atat de putine.
Imi e frica sa te descriu,nu vreau sa te recunosti printre randurile mele,insa am speranta ca poate o vei face si imi vei scrie asa cum o faceai odata.In ochii mei erai superb,nici nu-ti gasesc termen de comparatie pentru ochii,zambetul si rasul tau ce imi facea ziua mai buna si sufletul sa chicoteasca.Erai atat de misterios si totusi atat de deschis, voiam sa te descopar,dar totusi imi era frica.Erai paradoxul la care imi doream sa gasesc raspunsul. Teama ca vei deveni prea important pentru mine s-a adeverit si nu stiam si inca nu stiu ce ar trebui sa fac,stau ca o statuie in constientul meu si privesc trecutul precum un film vechi,in alb-negru.
Am atatea ganduri si nu stiu cum sa mi le pun in cuvinte. Chipul tau imi starneste inspiratia si ma chinui sa trec peste durerea trecutului pentru a-mi scrie sentimentele in propozitii,randuri,paragrafe. Au trecut zile,nopti,luni si anotimpuri,iar eu inca stau cu gandul la tine, in mintea mea este un conflict interior intre frica ca nu te voi uita niciodata si frica ca o voi face. Stiu ca nu te gandesti la mine si asta ma doare,stiu ca ar trebui sa te uit si totusi am o farama de speranta. Speranta ca vei realiza ca meritam sa ne dai o sansa. Poate asa a fost sa fie sau poate ca nu, poate ar trebui sa lupt sau poate nu... Atatea intrebari si nimic precis. Aceasta propozitie ma duce cu gandul la tine, de faptul ca nu stiai niciodata nimic concret,iar eu incercam precum un om nebun sa te descurc. As vrea sa ne scriu amintirile in fraze,dar nu stiu cum. Au fost atatea,dar totusi atat de putine.
Imi e frica sa te descriu,nu vreau sa te recunosti printre randurile mele,insa am speranta ca poate o vei face si imi vei scrie asa cum o faceai odata.In ochii mei erai superb,nici nu-ti gasesc termen de comparatie pentru ochii,zambetul si rasul tau ce imi facea ziua mai buna si sufletul sa chicoteasca.Erai atat de misterios si totusi atat de deschis, voiam sa te descopar,dar totusi imi era frica.Erai paradoxul la care imi doream sa gasesc raspunsul. Teama ca vei deveni prea important pentru mine s-a adeverit si nu stiam si inca nu stiu ce ar trebui sa fac,stau ca o statuie in constientul meu si privesc trecutul precum un film vechi,in alb-negru.
Comentarii
Trimiteți un comentariu