Candva, 12 februarie 2017

Imi amintesc vag,dar parca totusi perfect ziua asta. Imi cotrobai prin sertarele mintii si incerc printre norii fumului de tigara si mirosului de alcool sa-mi amintesc. Am vrut sa uit de mine si de tot ce ma inconjoara, nu puteam sa vad fericirea si credeam ca nu pot sa mai continui. 

Probabil era 3 dimineata,tu nu dormeai,eu incercam sa uit si nu stiu cum, dar m-am trezit vorbind cu tine. Vedeam ecranul in ceata si incercam sa scriu corect. As vrea sa dau mai multe detalii despre noi, dar stiu ca atunci ti-ai da seama cine sunt. 

Imi amintesc cum am ajuns in locul pe care eram obligata sa-l numesc acasa, m-am invelit cu plapuma nefamiliara si am continuat conversatia ca si cum te-as fi cunoscut acum multi ani. 

In interiorul meu stiam ca tu esti persoana de care am nevoie,insa nu voiam sa-mi admit mie sau mai ales celor din jur presentimentul pe care il aveam despre ce urma sa se intample.Iubeam sa urâm totul impreuna. 

In acel moment,probabil nu am realizat ,dar am creat dintr un om un camin. Am gasit liniste in tot zgomotul pe care il aveai si tu in suflet,iar impreuna cream o simfonie dureros de frumoasa.Am gasit in tine pacea din dezastru si iubirea din ura.